Ediții:


                2012 - Ediția a XXVIII-a:

        Ediţia a XXVIII-a din nou una mai restrânsă, fără secţiunea de interpretare, dar şi cu bani mai puţini, programul fiind redus la o zi şi jumate.

        Deschiderea Festivalului se realizează vineri, 21 septembrie 2012, orele 17.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor cu jurizarea celor două secţiuni de concurs: creaţie literară şi grafică satirică. Juriul compus din Ştefan Popa Popa’S - preşedinte, Lucian Dobârtă şi Virgil Raţiu a acordat trei premii de excelenţă următorilor graficieni: CORINA ADELINA CRIVAC (elevă cls. a III-a) din Drobeta Turnu-Severin, lui DORIN FABRI din Brad (Hunedoara) şi lui DORU BUSIOK din Novi Sad (Serbia).

        Pentru secţiunea de creaţie literară juriul format din: Ştefan Cazimir - preşedinte, Vasile Larco, Ioan Filimon, Lucian Perţa, Grigore Chitul, Alexandru Oltean, Virgil Raţiu a acordat următoarele premii:

        Pentru subsecţiunea de creaţie în volum publicat: premiul I, lui Mihai Sălcuţan din Buzău, premiul al II-lea, lui Ştefan Cornel Rodean din Sibiu, iar premiul al III-lea lui Gavril Moisa/ Virgil Tomuleţ, ambii din Cluj-Napoca şi lui Sorin Cotlarciuc din Iaşi.

        Pentru subsecţiunea de creaţie literară în manuscris: premiul I nu s-a acordat, premiul II a revenit lui Petru Ioan Gârda din Cluj-Napoca, iar premiul III lui Ion Moraru din Galaţi.

        Programul Festivalului continuă a doua zi, sâmbătă, la orele 10.00, la Staţiunea Pomicolă Bistriţa, LA CASA MĂRULUI, unde are loc tradiţionala dezbatere publică Cu seriozitate despre... umor!, dezbatere moderată de această dată de profesorul Ştefan Cazimir, deoarece Cornel Udrea a absentat. Cred că este singura ediţie la care a absentat Cornel Udrea.

        Mesagerul de Bistriţa-Năsăud, în nr. 4830/24 septembrie 2012, pe prima pagină prezintă o poză mare de grup, color, semnificând încheierea primei părţi a celei de-a doua zi de festival. În textul semnat de Virgil Raţiu şi Victor Ştir scrie că: Sâmbătă dimineaţa invitaţii festivalului s-au întrunit la Casa Mărului, (...) pentru a lua în dezbatere o temă devenită de-a lungul anilor obsesie: „Cu seriozitate despre... umor”. Ştefan Cazimir a precizat că va fi un incitator al dezbaterii..., a susţinut că Bulă este un produs al anilor 1960-1970, greu de egalat... Vasile Larco, afirmă că el a citit într-o gazetă de prin 1920 chiar un banc cu Bulă. Umorul ar veni, potrivit dezbaterii, de la umorile umane (coleric, flegmatic etc.), astfel zicându-se: i se trage de la umoare.

        După această dezbatere a urmat concursul de epigrame cu rime date: vot şi lege; mere şi gogoşi; eunuc şi deputat. Premianţii desemnaţi de juriu au fost: Ion Moraru (Galaţi), Lucian Perţa (Vişeul de Sus), Vasile Larco (Iaşi), Mihai Sălcuţan (Buzău) şi Ioan Filimon (Alba Iulia). Premiile au constat în şiraguri de mere trase pe sârmă şi câte o butelie ori păhărel de agheasmă bistriţeană, după caz, şi sigur că nu se putea fără diplome, dar toate de simplă consolare.

        Partea a treia a întâlnirii de la Casa Mărului s-a lăsat cu decernarea premiilor la secţiunea de creaţie literară pe repede-înainte, cadru în care epigramiştii premiaţi şi cei nepremiaţi au susţinut obişnuitul recital de epigrame.

        Prima parte a zilei se încheie cu o agapă specifică conţinând: gogoşi a la Platon şi esenţă de mere bistriţene şi multă, multă voie bună.

        Partea a doua a programului s-a desfăşurat la „ART GALERIA” (Galeriile de artă ale Centrului Judeţean pentru Cultură) cu vernisajul Salonului Internaţional de Caricatură şi Grafică Satirică MĂRUL DE AUR - 2012 şi a expoziţiilor personale ŞTEFAN POPA POPA’S şi LUCIAN DOBÂRTĂ. Au opinat: vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Alexandru Pugna, Ştefan Cazimir, care a pus punct alocuţiunii sale cu o strofă satirică încheiată cu versul ...Prin Popa’S intrăm în NATO”, trimiterea fiind la mijlocirea tacită a artistului, care a făcut portrete unor lideri mondiali influenţi, cum am mai notat aici; de altfel, chiar Popa’S a spus... că a deschis cu arta sa „bulevarde pentru oamenii politici.”

        În alocuţiunea sa Popa’S a avut cuvinte de laudă pentru Mărul de Aur, pentru cei care se ocupă direct şi sprijină această manifestare devenită emblematică. A remarcat evoluţia artistului Lucian Dobârtă, concitadinul nostru, cu intervenţii originale asupra printurilor după picturi celebre, asupra cărora intervine inspirat pentru a le da mesajul satiric pe care-l socoteşte de cuviinţă.

        În continuare preşedintele juriului Ştefan Popa Popa’S a înmânat premiile şi diplomele câştigătorilor secţiunii de grafică satirică. În final, epigramiştii au rostit catrene satirice, iar grupul vocal din Torac - Voivodina (Serbia) ne-a încântat cu câteva piese umoristice cântate.

        Manifestarea şi-a tras cortina în aplauzele celor prezenţi.

        Cotidianul Răsunetul în nr. 6127 din 25 sept. 2012, consemnează cu multă obiectivitate aspectele desfăşurării celei de-a 28-a ediţie a Festivalului, concluzionând în finalul articolului...: Este mare lucru că organizatorii reuşesc să păstreze eleganţa şi ritmicitatea uneia dintre cele mai cunoscute festivaluri din ţară şi nu numai.



maruldeaur.assbn.ro ©Alexandru Câțcăuan; Grigore Cotul. Toate drepturile rezervate.